Centrul ICAR de Resurse și Servicii pentru Migranți, primul centru de măsuri integrate adresat acestora

COMUNICAT DE PRESĂ

27 aprilie 2016

 

Refugiații, solicitanții de azil, alți migranți, persoanele cărora li s-au încălcat drepturile, victime de război, victime ale torturii sau relelor tratamente din orice colț al lumii care ajung pe teritoriul României vor putea apela la Centrul de Resurse și Servicii pentru Migranți ICAR, unde peste 20 de specialiști sunt pregătiți să răspundă nevoilor lor. Medici, psihologi, asistenți sociali, juriști, consilieri și alți specialiști vor lucra permanent pentru a pune la dispoziția celor interesați nu doar servicii specifice de reabilitare, ci și resurse pentru integrare: activități, informații, recomandări, cursuri etc.

„În România, nu există o abordare multidisciplinară a nevoilor migranților, aceste servicii sunt disparate. Prin dezvoltarea sa ca Centru de Resurse și Servicii pentru Migranți, Fundația ICAR pune bazele unui sistem integrat în lucrul cu solicitanții de azil, refugiații sau alte categorii de migranți în România, pentru eficientizarea serviciilor acordate acestora. Centrul își dorește să devină un punct de referință, util mai ales imigranților, dar și altor instituții și organizații cu activitate în domeniu.” – Dr. Camelia Doru, Președinte Fundația ICAR

În 1992, Fundația ICAR și-a început activitatea prin acordarea de servicii de reabilitare pentru victimele regimului opresiv comunist din România. În 2002, și-a extins activitatea, oferind servicii medicale, psihologice, sociale și juridice și pentru refugiați și alți migranți, pentru ca, în 2016, grație finanțării în valoare de 213.215 EUR din granturile SEE – Fondul ONG în România și cu sprijinul și expertiza organizației norvegiene RVTS Vest, să se transforme în Centru de Resurse și Servicii pentru Migranți.

Rezultate atinse în intervalul octombrie 2014 – aprilie 2016:

  • Peste 350 de solicitanți de azil, refugiați și migranți vulnerabili au primit servicii medicale gratuite
  • Peste 100 de solicitanți de azil, refugiați și migranți vulnerabili au primit servicii psihologice gratuite
  • Peste 1.000 de consultații medicale de medicină generală, pediatrie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie și psihiatrie etc.
  • Peste 600 de tratamente și investigații asigurate prin proiect: medicamente, intervenții stomatologice, ședințe de fizio și kinetoterapie, ecografii, radiografii, analize de laborator etc.
  • Peste 600 de ședințe de consiliere psihologică, psihoterapie, terapie ocupațională, psiho-educație etc.
  • Peste 20 de specialiști ICAR și-au îmbunătățit competențele profesionale în urma schimbului de experiență cu experții partenerului norvegian RVTS Vest

Proiectul ICAR – Centru de Resurse și Servicii pentru Migranți, derulat de Fundația ICAR, în parteneriat cu organizația norvegiană RVTS Vest, a fost finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Comunicatul integral, aici.

Poza de profil pentru Tatiana Dabija

(105 Posts)