Un migrant din Guineea ajutat de Fundatia ICAR impresioneaza parlamentari europeni

IMG_0091b

Fundatia ICAR, la Comisia pentru migratie a APCE

In cadrul Reuniunii Comisiei pentru migratie, refugiati si persoane stramutate a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care si-a tinut lucrarile la Bucuresti, in Sala ”Drepturile Omului” de la Palatul Parlamentului, in perioada 27-28 noiembrie 2014, Fundatia ICAR a creat un moment inedit. La intalnirea Comisiei cu ONG-urile care se ocupa de problemele migrantilor, Fundatia ICAR a oferit cuvantul unuia dintre strainii care, din cauza traumelor provocate de tortura, nu au reusit sa se descurce cu solicitarea de azil si si-au castigat cu greu dreptul de a trai legal in Romania. M.B., un barbat originar din Guineea, care a venit in Romania cu o bursa doctorala si, in urma unui sir de intamplari nefericite, era cat pe ce sa fie trimis inapoi in tara unde jurase sa nu mai revina din cauza regimului politienesc ce avea practici similare cu ale Securitatii din Romania. Iata povestea pe care M.B. a prezentat-o in sedinta Comisiei pentru migratie a APCE, spusa chiar de el.

Sunt originar din Guineea, etnic peel iar povestea mea a inceput din anii 2000 – 2001, inca de pe vremea cand eram elev si apoi student. In tara mea exista o lupta interetnica intre cele 2 grupuri: malenke – majoritari, care se afla la conducerea tarii, si peel – considerati o amenintare pentru autoritatea statului din cauza statului de oameni mai harnici si mai instruiti. Ca membru al etniei peel am fost implicat de mic in acest conflict. Tatal meu a murit inca inainte de nasterea mea dupa ce a fost supus torturilor.

In anii 2000 – 2001 am participat la grevele studentesti declansate pe fondul nemultumirii generale si a tensiunilor acumulate in randul populatiei. Aceste greve erau, de obicei, inabusite prin interventia brutala a politiei. In urma unei astfel de greve am fost batut si apoi retinut de poitie. Am fost tinut in arestul politiei in conditii foarte proaste (celule supraaglomerate, umede si pline de tantari, murdare, cu mancare si apa foarte putina) si, timp de 2 saptamani, am fost anchetat. Am fost supus la torturi pentru a fi fortat sa divulg numele organizatorilor grevelor si pentru a-mi da acceptul pentru a deveni informator al politiei. In final am cedat si am semnat tot ce mi-au cerut fara sa citesc nimic, doream doar sa scap mai repede din infernul in care ajunsesem. La inteventiile fratelui meu mai mare, am fost eliberat. Am trecut apoi printr-o perioada de refacere a sanatatii grav afectate in urma torturilor si a infectarii cu malarie din timpul arestului.

Pe parcursul studentiei am lucrat pentru politie facand denunturi ale colegilor mei, ale vecinilor, ale altor persone din tribul meu si am fost permanent urmarit, amenintat cu arestarea si repetarea torturilor. Periodic eram ridicat de politie si adus la sectie, unde eram amenintat cu arestul si totodata instruit pentru activitatea de informare. Dupa finalizarea studiilor la Institutul politehnic din Conakry, am cautat o posibilitate de a parasi tara pentru ca nu mai suportam situatia in care ma gaseam. Am gasit oportunitatea de a urma un program universitar de master in Franta, unde am si plecat, in 2004, cu intentia sa nu mai intorc niciodata. Ulterior absolvirii cursurilor de master in Franta, am ajuns in Romania in anul 2008 cu o bursa de studii doctorale la Institutul Politehnic Bucuresti, studii care trebuiau sa dureze 5 ani. Din pacate, dupa 2 ani, finantarea a fost sistata si viza mea de studii nu a mai fost prelungita, desi am depus toate documentele la serviciul de imigrari. Fara sa stiu ca am ajuns in situatia de sedere ilegala in Romania, am fost arestat si transferat la centrul de custodie publica de la Otopeni. Datorita conditiilor de acolo, foarte asemanatoare cu cele din detentie, toate amintirile legate de perioada arestului si torturilor din Guineea s-au reactivat, desi facusem mari eforturi sa le uit si credeam ca am scapat de ele.

Starea mea psihica s-a deteriorat rapid, aparuse acum perspectiva, imposibila pentru mine, de a fi returnat in tara de origine si, in disperare de cauza, am depus cerere pentru obtinerea unei forme de protectie in Romania. Datorita istoricului meu politic, eram sigur ca voi obtine azil. Am fost eliberat din centrul de custodie publica si am inceput lungul drum al castigarii statutului de refugiat. A urmat interviul la Inspectoratul General pentru Imigrari, unde nu mi-am putut sustine cauza in mod convingator, pe de o parte din cauza dispozitiei depresiv-anxioase in care ma aflam si, pe de alta, din cauza imposibilitatii de a relata situatiile dramatice prin care am trecut in Guineea. Spre surprinderea mea, cererea de azil a fost respinsa si am fost nevoit sa continuu demersurile in instanta. Dificultatile pe care le aveam la acea vreme in a-mi aminti si relata evenimentele traumatice prin care am trecut au contribuit decisiv la respingerea sistematica a cererii mele de azil, atat de catre judecatorie, cat si de tribunal.

Pe tot parcursul procedurii de azil nu am fost identificat ca fiind o victima a torturii si nici consiliat in acest sens nici juridic, nici de institutiile sau ONG-urile care ma pot ajuta pentru recuperarea fizica si psihologica. Consecintele acestor omisiuni au fost dramatice pentru mine, in special respingerea cererii mele de azil, pe care am perceput-o ca pe o noua lovitura data de autoritatile statului, ramasesem cu impresia ca toata suferinta mea nu conteaza si nu e inteleasa.

Intamplator, am fost indrumat catre Fundatia ICAR de catre un consilier juridic care a remarcat problemele mele psihologice. Aici am primit asistenta specializata si, in urma sedintelor de psihoterapie, am reusit sa ma reabilitez. Am inteles care au fost cauzele simptomelor si blocajelor mele care m-au impiedicat sa explic autoritatilor situatia mea. De cativa ani, aveam o relatie cu o femeie romanca, cu care am si un copil. Desi puteam sa cer un drept de sedere ca membru de familie al unui cetatean roman, nu am facut-o decat in ultima clipa, dupa epuizarea tuturor procedurilor legale legate de azil.

Aceasta a fost sansa mea de a ramane in Romania, pentru ca, altfel, as fi fost returnat in Guineea, cu consecinte la care nici nu vreau sa ma gandesc. In conditiile in care statutul meu de victima a torturii nu a fost recunoscut si nu am putut beneficia de prevederile legale pentru acest grup de persoane vulnerabile, ma consider norocos pentru ca mi-am putut legaliza sederea in Romania in acest fel.

In prezent am statut de resortisant al unei tari terte, cu drept de lunga sedere in Romania. Traiesc in Bucuresti impreuna cu prietena mea si fetita mea de 3 ani, am un loc de munca stabil si pot sa spun ca mi-am gasit echilibrul in viata.

Discursul sau i-a impresionat pe membrii Comisiei. Presedintele Comisiei, dl Thierry Mariani, a apreciat inteligenta si curajul lui B.M. si efortul sau neobosit in a obtine documentele de sedere legala si de a se integra in Romania. Parlamentari precum Annette Groth din Germania sau Jim Sheridan din UK au tinut sa ii multumeasca lui B.M. pentru ca si-a impartasit povestea de viata.

  • Stiri
  • 2483
  • 0
Poza de profil pentru Tatiana Dabija

(105 Posts)