ANUNȚ RECRUTARE MEDIATORI INTERCULTURALI SANITARI VOLUNTARI

Proiect: „RAZOM (ÎMPREUNĂ) – Retea de servicii de sanatate fizica si mintala adaptate nevoilor refugiatilor din Ucraina”

Contract nr.: RO2020/ACF_A6.1_RR_02

 

 

 

ANUNȚ RECRUTARE MEDIATORI INTERCULTURALI SANITARI VOLUNTARI

 

 

Fundația ICAR caută Mediatori Interculturali Sanitari voluntari pentru asistența persoanelor strămutate forțat din Ucraina

 

Ești candidatul ideal dacă:

  • Vorbești limba rusa sau ucraineană și limba română
  • Ai disponibilitate de a participa la doua sesiuni de formare și doua sesiuni de supervizare (prima sesiune de formare/supervizare va avea loc în perioada 28-30 iunie 2023 în București, iar cea de-a doua în perioada iulie-septembrie 2023). Sesiunile vor fi facilitate de formatori cu experiență internațională din Republica Moldova și Elveția.
  • Ești student sau ai absolvit studii în următoarele domenii: medicină, asistență socială, psihologie, asistență medicală sau alte domenii conexe
  • Vrei sa dobândești experiență de lucru în asistarea grupurilor vulnerabile

 

Ce vei face?

  • Vei colabora cu echipa de proiect a Fundației ICAR alcătuită din personal de management, medici, psihologi și asistenți sociali
  • Vei facilita accesul peroanelor strămutate forțat din Ucraina aflate la servicii medicale prin: efectuarea de programări, însoțirea beneficiarilor, traducere și interpretare în cadrul consultațiilor medicale, traducerea și explicarea diagnosticelor, tratamentelor de urmat, investigațiilor etc. pentru beneficiari, urmărirea cazurilor
  • Vei completa fișele de asistență și prezență ale beneficiarilor la activitățile de mediere sanitară și vei ține evidența numărului de persoane însoțite/asistate
  • Implicarea ta în proiect se va desfășura pe perioada a maxim 3 luni, cu program flexibil

 

Ce vei primi?

  • Experiență de lucru într-un mediu dinamic
  • Diplomă de participare la sesiunile de formare ca mediator intercultural sanitar
  • Adeverință de practică (daca îți este necesară)

 

Cum aplici?

Trimite-ne CV-ul tău la adresa de mail elena@icarfoundation.ro și completează formularul următor: https://rb.gy/omj08

 

Ca mediator intercultural sanitar vei activa în cadrul proiectului „RAZOM (ÎMPREUNĂ) – Rețea de servicii de sănătate fizica si mintala adaptate nevoilor refugiaților din Ucraina, implementat în România de Fundația ICAR și Centrul Memoria din Chișinău.

 

 

Prin proiectul RAZOM (perioada de implementare: aprilie 2023 – aprilie 2024), ne propunem să contribuim la îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mintală a Persoanelor Strămutate Forțat din Ucraina (PSFU) prin:

  1. Adaptarea și îmbunătățirea serviciilor de sănătate emoțională și relațională oferite mamelor și copiilor din Ucraina aflați în asistența Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) din București
  2. Crearea unei rețele de mediatori interculturali sanitari, care să faciliteze acordarea serviciilor medicale și de sănătate mintala pentru PSFU de către furnizorii publici sau privați.
  3. Maparea serviciilor de sănătate disponibile în București în vederea accesării lor ușoare de către PSFU prin intermediul unei pagini web dedicate (de tipul hartă a serviciilor).
Poza de profil pentru Alexandru Vladescu

(74 Posts)